Karate Education & School
Obiectiv principal: Educație prin Karate-Do
(BUDO KARATE-AUTOAPĂRARE-ARTĂ MARȚIALĂ)
Obiectiv secundar: Karate-ul Sportiv (COMPETIȚIA)
-Motto-
Fiecare copil ascunde un potențial creativ: descoperă-l;
Pătrunde în fantezia copilului pe care îl ai în față:
Pune accent pe imaginația descătușată și apoi pe gândirea logică, severă.
“Creativitatea este o floare atat de delicată încât elogiul o face să înflorească, în timp ce descurajarea o înăbușă, adesea chiar înainte ca ea sa se poată transforma în floare.” (T. Carlye)
Monografie-Prefață
Timpul liber își are rolul sau în progranul de viață a copilului și adolescentului. Fiecare zi trebuie să conțină și o perioadă de timp liber în care copilul să se deconecteze pentru a face față altor activități la care este solicitat.
Exista însă și un cadru organizat pentru petrecerea timpului liber și de a completa cunoștințele într-un anumit domeniu, în cazul nostru cel sportiv prin ramura de sport: Karate Shotokan.
Acțiunile educative organizate stimulează și motivează deopotrivă creativitatea copiilor și măiestria cadrului didactic. Important este ca factorii să urmarească prin acțiunile lor comune și individuale ca nici un copil să nu fie frustrat de dreptul de a ști cum să-și organizeze timpul liber sau cum să-și descopere aptitudinile, valeitățile, talentele. Valoarea activităților extracuriculare este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se integreze în mediul natural și social.
În esență experiența acțională pe care o dobândește copilul se reflectă asupra dezvoltării sale prin: activarea și optimizarea potențialului fizic, activarea și optimizarea potențialului intelectual, dobândirea unor însușiri sociale. Activitatea prin sport Karate Shotokan este extrem de solicitantă pentru copil în ciuda aparenței pe care o creează, adică aceea de a fii relaxantă, lejeră.
Copilul este adus în situația de a-și utiliza energiile și potențialul psiho-somatic pentru a-și optimiza parametrii comportamentali.
Iubirea pentru copii ar trebui să ne determine să ne ocupăm permanent de formarea copiilor la orele de sport (prin practicarea de Karate Shotokan), îi vor ajuta pe copii sa învețe disciplina, răbdarea, precizia, să se exteriorizeze, și să elimine energia negativă și să dezvolte valori ca: inspirația, determinarea, excelența, egalitatea, prietenia, respectul, curajul și solidaritatea.
Prin Karate Shotokan înțelegem ce este disciplina, educația și respectul. Fiecare copil este unic și are nevoie de atenție pentru a-i comunica astfel ca este remarcat și că persoana lui e importantă.
Echipa de Karate Shotokan pentru copii și tineret a Palatului Copiilor si Elevilor din Oradea, a luat ființă în anul 2001 la inițiativa profesorului / antrenor maestru VAIDA IOAN- 8 Dan Karate Shotokan, (Campion Mondial și European de Karate, multiplu Campion National de Karate, profesor / gradul didactic I , etc.) această echipă luând denumirea de Palatul Copiilor-Shogunul Oradea în baza parteneriatului între cele două entități adică Palatului Copiilor și Elevilor din Oradea și ONG-ul Clubul Sportiv Shogunul Oradea.
Echipa cercului de Karate Shotokan a fost și este formată din copii cu (vârste între 4 și 18 ani) care se situează în topul cercurilor de Karate Shotokan din România sub umbrela Ministerului Educației Naționale, reușind să se impună prin seriozitate și valoare atât pe plan național cât și internațional la diverse competiții și campionate internaționale din Anglia, Franța, Spania, Danemarca, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Rusia, Ungaria, Serbia, Croația, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Turcia, unde au obținut numeroase cupe, medalii, premii diplome și trofee. Echipa are în palmares multiple medalii cucerite la Campionatele Mondiale și Europene de Karate Shotokan, Campionate Naționale și Internaționale, reușind în 14 ani să cucerească mii de medalii la diverse competiții.
Echipa de Karate Shotokan pentru copii și tineret de la Palatulul Copiilor-Shogunul Oradea având aceste frumoase rezultate, din participant a devenit organizator. An de an în capitala Crișanei, în localitatea Oradea, se organizează Campionatul Național Școlar de Karate și Discipline Asociate, Cupa Palatului-Shogunul Oradea, respectiv Campionatul Internaţional Open de Karate intitulat Open-ul Bihorului & Turneul Campionilor premiat cu Trofeul ”Toamna Orădeană” toate sub egida Ministerul Educaţiei Naționale. Scopul competiţiei este asigurarea condiţiilor pentru sportivii români de a câştiga experienţă de competiţie cu alţi sportivi, buna colaborare şi prietenie între diferite stiluri şi circuite de karate, respectiv popularizarea disciplinei de karate ca sport.
Cele 20 de principii ale Karate-ului
scrise de maestrul Gichin Funakoshi (1868-1957)
1-Nu uita niciodată că arta Karate-ului începe și se termina cu respect.
2-În karate nimeni nu atacă primul.
3-Karate cultiva corectitudinea.
4-Mai întâi cunoaște-te pe tine însuți , apoi cunoaște-i pe ceilalți .
5-Tehnicile mentale trebuie să prevaleze asupra celor fizice.
6-Lasa-ți mintea să rătăcească liber.
7-Neatenția și neglijentele sunt cauza tuturor nenorocirilor.
8-Să nu crezi niciodată ca Arta Karate-ului poate fi practicată numai în sala de antrenament.
9-Arta Karate-ului se învață într-o viața de om.
10-Orice manifestare este un aspect al Karate-ului ,descoperă acest adevăr minunat.
11-Karate este precum apa care fierbe, daca nu menții focul la o temperatură înaltă(printr-un antrenament continuu) apa devine calduță.
12-Nu te gândi niciodată la victorie, gândește-te să nu pierzi.
13-Răspunde-i adversarului tău în funcție de strategia sa.
14-Câștigă batalia printr-o strategie naturală.
15-Consideră că mâinile și picioarele tale sunt arme.
16-Dacă ieși afară din casa ,10.000 de dușmani sunt oricând gata să te întâmpine.
17-Când esti doar un începator, învață diferite posturi ,dar apoi bazeaza-te numai pe postura naturală.
18-Artele tradiționale trebuie practicate corect, adevarata luptă este însă o alta chestiune.